Pentru a le oferi vârstnicilor un mediu plăcut și adaptat situației lor, un număr mare de cămine pentru bătrâni nu ezită să le ofere o varietate de servicii bine gândite. Pe lângă activități bine gândite și îngrijiri de specialitate, aceste instituții oferă și servicii medicale.
Care sunt serviciile medicale pentru bătrâni oferite în cămine?
A trăi într-un cămin de bătrâni înseamnă să beneficezi de prezența securizantă a personalului medical și de o infrastructură medicalizată pentru pensionarii care au nevoie de îngrijiri medicale cu prezența obligatorie a unui medic coordonator. Toti rezidenții dintr-un cămin de bătrâni beneficiază de asistență medicală la orice oră, în orice zi, inclusiv pe timpul nopții.
Ingrijiri adaptate fiecarui rezident în parte
Deoarece problemele de sănătate sunt adesea imprevizibile, la un cămin de bătrâni se oferă asistență și supraveghere medicală 24 de ore din 24.
Echipa medicală dintr-un cămin de bătrâni este cea care asigură monitorizarea preventivă și curativă a stării de sănătate fizice și psihice a rezidenților.
Specialiștii dintr-un cămin de bătrâni sunt foarte atenți la nevoile vârstnicilor și le oferă îngrijri personalizate. In momentul în care un bătrân se instalează într-un cămin de bătrâni este primit de o echipă de profesioniști care va realiza o evaluare pluridisciplinară (medic, infirmieră, asistentă, psiholog, ergoterapeut) a nevoilor acestuia și va determina îngrijirile care sunt necesare.
Starea de sănătate a fiecărui rezident din căminul de bătrâni este reevaluată în mod regulat sau la nevoie de medici de specialitate (cardiolog, neurolog, psihiatru, etc) care se vor deplasa în centrul rezidențial. De asemenea, majoritatea căminelor de bătrâni dispun de un microbuz special pentru persoanelor cu dizabilități sau cu mobilitate redusă care permite deplasarea în centre medicale de specialiate pentru examinări imagistice (RMN, CT, RX, ecografie etc).
În situația în care se constată o urgență medicală, căminul de bătrâni colaborează cu serviciul de ambulanță privată pentru a asigura deplasarea rezidentului cât mai repede la cea mai apropiată unitate medicală.
Regimul alimentar este foarte important, în special pentru bătrânii cu diverse afecțiuni digestive.
Alte servicii medicale oferite într-un cămin de bătrâni:
- Monitorizarea regulată (zilnică) a indicatorilor medicali, periodic sau la nevoie (tensiunea arterială și pulsul de 3x/zi, monitorizarea temperatuii, a scaunului, nivelului de hidratare, a glicemiei- la nevoie sau efectuarea unui profil glicemic 7 zile, diureză, saturație)
- Acordarea primului ajutor dacă este necesar;
- Administrarea regulată sau la nevoie a terapiei medicamentoase cronice și acute (aplicații locale, administrarea per os, sublingual, injectabil, perfuzabil etc.)
- Efectuarea de imunizări;
- Efectuarea de manevre terapeutice pentru a se evita escarele de decubit și a încărcării pulmonare (la persoanele imobilizate la pat).
- Recoltarea de probe biologice;
- Masaj, aplicaţii medicamentoase locale, folosirea colacilor de cauciuc şi a rulourilor pentru a se evita escarelor de decubit ;
- Îngrijirea plăgilor simple şi suprainfectate;
- Îngrijirea tubului de dren;
- Îngrijirea stomelor şi fistulelor;
- Calmarea şi tratarea durerii;
- Servicii de geriatrie. Serviciile medicale de geriatrie se adresează persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani si presupun implicarea unei echipe multidisciplinare care este alcătuită dintr-o echipă de specialiști și asistente, infirmiere, asistenți sociali, fizioterapeuți deoarece nevoile unui vârstnic sunt complexe.
Un cămin de bătrâni permite în egală măsură accesul la îngrijiri paliative și de reeducare de calitate: pe lângă echipa medicală mai există kinetoterapeuți, ortofoniști care pot interveni la fața locului.